Cel puţin 23 de morţi după alunecarea de teren din Columbia

Cel puţin 23 de persoane au murit în urma alunecării de teren produse duminică în nord-vestul Columbiei, în timp ce peste 100 erau declarate dispărute, o dramă legată de sezonul ploios fără precedent din această ţară situată în America de Sud.

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 23 de morţi după alunecarea de teren din Columbia

Cel puţin 23 de morţi după alunecarea de teren din Columbia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Au fost recuperate 23 de cadavre", a declarat Jorge Humberto Salazar, purtătorul de cuvânt al autorităţilor departamentale din Antioquia, unde se află Bello, la periferia oraşului Medellin (situat la 400 de kilometri nord-vest de Bogota), epicentrul dramei produse duminică.

Acest oficial a precizat, de asemenea, că numărul total al persoanelor îngropate de alunecarea de teren este estimat la 125, inclusiv cadavrele deja descoperite.

Primarul din Bello, Oscar Perez, a precizat la rândul său că şapte persoane au fost găsite în viaţă între dărâmăturile celor peste 35 de case afectate de alunecarea de teren.

Printre persoanele căutate se află o mare parte din familia lui Oscar Torres, care a crezut că s-a prăbuşit un avion pe versantul muntelui în momentul producerii dramei.

În cursul nopţii "am scos de sub dărâmături cadavrul fiului meu în vârstă de zece ani", a povestit el. Soacra sa, o cumnată, doi cumnaţi şi şapte nepoţi se află în continuare sub dărâmături, a adăugat acest muncitor în vârstă de 38 de ani. El însuşi, împreună cu soţia şi ceilalţi doi copii au scăpat deoarece nu se aflau acasă.

Ca şi Oscar Torres, zeci de rude ale persoanelor dispărute aşteptau luni noutăţi de la echipele de salvare, izbucnind în lacrimi la vederea fiecărui cadavru extras de acestea din urmă.

Medellin, al doilea oraş ca mărime din Columbia cu 2,2 milioane de locuitori şi situat într-o vale izolată, numără mai multe cartiere şi suburbii construite pe versantul muntelui, cu locuinţe sărace şi deosebit de vulnerabile la alunecările de teren.

Autorităţile se tem de o săptămână de producerea unei tragedii deoarece ţara se confruntă cu un sezon ploios de o intensitate fără precedent din cauza fenomenului climatic La Nina, ce determină o diminuare a temperaturilor în unele zone ale Oceanului Pacific.

Potrivit ultimelor bilanţuri publicate de autorităţi înaintea dramei de la Bello, cel puţin 176 de persoane au murit de la începutul anului din cauza intemperiilor care au provocat inundaţii şi alunecări de teren, dintre care peste 70 de la sfârşitul lui octombrie.

De altfel, 1,5 milioane de persoane sunt sinistrate şi 28 de departamente din 32 au fost declarate în situaţie de catastrofă naturală.

La Nina a afectat şi alte regiuni, provocând moartea a peste 400 de persoane în America Centrală, dintre care 263 în Guatemala, peste 130 în Mexic şi 42 în Venezuela.

În Columbia, Guvernul a lansat mai multe apeluri la ajutor internaţional de la începutul lui noiembrie. El a estimat că îi lipsesc 350 de milioane de dolari pentru a ajuta victimele.

Uniunea Europană, Franţa, Spania, Coreea sau Statele Unite au anunţat donaţii, în timp ce Guvernul nu exclude decretarea stării de urgenţă pentru a face faţă situaţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici