Cel puţin 233 de morţi în Libia, de la începutul manifestaţiilor împotriva regimului - VIDEO

Violenţele din timpul manifestaţiilor din Libia împotriva regimului lui Muammar Kadhafi s-au soldat cu cel puţin 233 de decese, de la începerea mişcării de protest, din care 60 doar duminică, la Benghazi, potrivit unui bilanţ publicat luni de Human Rights Watch (HRW).

Urmărește
98 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 233 de morţi în Libia, de la începutul manifestaţiilor împotriva regimului - VIDEO

Cel puţin 233 de morţi în Libia, de la începutul manifestaţiilor împotriva regimului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Estimarea bilanţului morţilor "a ajuns la 233, potrivit unor informaţii furnizate de surse medicale din Libia", a anunţat organizaţia neguvernamentală americană, într-un comunicat trimis la Paris. Bilanţul precedent stabilit de HRW evoca 173 de morţi.

"La Benghazi, personalul spitalului Al Jalaa a declarat că a constatat 50 de decese la 20 februarie (duminică), în timp ce spitalul 7 Octombrie a evocat zece morţi în aceeaşi zi, ceea ce ridică numărul total al morţilor la 60, la Benghazi, la 20 februarie", se arată în comunicat.

Benghazi, al doilea oraş al ţării, situat la 1.000 de kilometri est de Tripoli, este centrul mişcării de contestare şi aici au fost înregistrate majoritatea victimelor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici