Cel puţin 25 de morţi în urma unui accident rutier produs în Turcia
Accidentul a avut loc în apropierea satului Salat, în provincia Diyarbakir. Un camion care transporta cărămizi a lovit un microbuz, a declarat guvernatorul provinciei Diyarbakir, Mustafa Toprak, citat de agenţia Anatolia.
„Douăzeci şi patru de persoane au murit pe loc, iar una a decedat la spitalul din Batman”, a adăugat Toprak, precizând că alte 16 persoane au fost rănite.
Rectorul Universităţii din Siirt, oraş situat la 200 de kilometri est de Diyarbakir, a declarat că printre victime se numără 15 studenţi. „Din primele informaţii rezultă că 15 dintre persoanele decedate în accident sunt studenţi de la universitatea noastră. Nu am cuvinte pentru a descrie durerea„, a reacţionat profesorul Recep Ziyadanogullari.