Cel puţin 25 de morţi într-o serie de atentate împotriva poliţiei din Kirkuk

Publicat: 19 05. 2011, 12:01
Actualizat: 19 05. 2012, 05:30

Cel puţin trei atacuri au avut loc în mai puţin de o oră în centrul acestui oraş, care face obiectul unei dispute între guvernul central din Bagdad şi autorităţile kurde care vor integrarea regiunii lor autonome din Kurdistan (nord), au anunţat serviciile de securitate.

„Exploziile s-au soldat cu 25 de morţi şi 79 de răniţi, dintre care majoritatea poliţişti”, a declarat Sadiq Omar Rasul, directorul serviciilor de sănătate din provincia Kirkuk, la 240 de kilometri nord de Bagdad. Acest bilanţ a fost confirmat de surse din cadrul serviciilor de securitate.

„O primă explozie, provocată de o bombă cu magnet lipită de un vehicul, s-a produs la ora 09.20 (09.20 ora României) în parcarea cartierului general al poliţiei. Câteva minute mai târziu, o maşină-capcană a explodat în apropiere”, a declarat comandantul Salam Zangana, de la poliţia din Kirkuk.

Numeroase vehicule parcate în apropiere au fost avariate, potrivit unui jurnalist al AFP aflat la faţa locului.

În jurul orei 10.30 (10.30 ora României), o maşină-capcană a explodat în centrul Kirkuk la trecerea coloanei oficiale a şefului departamentului de anchete penale al poliţiei, colonelul Aras Mohamed, care a fost rănit, la fel ca alte 13 persoane, potrivit unui oficial din cadrul serviciilor de securitate.

Zeci de răniţi au fost aduşi la spitalul general din Kirkuk, a observat un jurnalist al AFP, care a văzut numeroşi poliţişti în uniformă aşteptând îngrijiri.

Vehiculele poliţiei traversau în acelaşi timp străzile oraşului cerând populaţiei, la portavoce, să doneze sânge pentru persoanele rănite.

Aceste atentate au loc la o zi de la anunţul autorităţilor irakiene privind arestarea presupusului lider militar al Al-Qaida în Irak, într-o operaţiune a armatei din vestul Samarra, un oraş situat la 110 kilometri nord de Bagdad.

Provincia Kirkuk, foarte bogată în petrol, este una dintre cele mai instabile din Irak din cauza tensiunilor etnice între diferitele comunităţi.

Lipsa de securitate ia aici forma atentatelor, asasinatelor, răpirilor şi adeseori a ciocnirilor între militarii irakieni şi forţele de securitate kurde, ca cele soldate cu doi morţi şi patru răniţi la 25 aprilie.

Ca în majoritatea „teritoriilor disputate” între Bagdad şi regiunea Kurdistan, lupta împotriva grupărilor armate din Kirkuk este complicată de revendicările guvernului central şi al autorităţilor kurde în privinţa acestei zone strategice.