Prima pagină » Știri externe » Cel puţin 250 de persoane rănite în explozia din Connecticut

Cel puţin 250 de persoane rănite în explozia din Connecticut

Explozia de gaz de la centrala electrică din Connecticut a provocat rănirea a 250 de persoane, susţin surse citate de postul de televiziune WFSB, afiliat CBS, transmite acesta din urmă în pagina electronică.
Cel puţin 250 de persoane rănite în explozia din Connecticut
07 feb. 2010, 22:21, Știri externe

Dintre răniţi, patru sunt în stare critică, potrivit surselor citate, care precizează că două persoane au murit.

Explozia s-a produs cu puţin timp înainte de ora locală 11.30 (18.30 ora României), la centrala Kleen Energy din Middletown.

Câteva ambulanţe şi autospeciale au fost trimise la locul incidentului, precum şi echipe de salvare.

Incendiul pare să fi fost controlat, iar echipele de salvare se află în interiorul clădirii în care s-a produs explozia principală pentru a căuta victime sau supravieţuitori.

Poliţia statului Connecticut a trimis, de asemenea, detectivi, sfătuind locuitorii să evite zona.