Cel puţin 30 de morţi şi 100 de răniţi în atentatele de la Damasc – VIDEO

Publicat: 23 12. 2011, 13:15
Actualizat: 07 11. 2012, 12:22

„Sunt peste 30 de morţi şi peste 100 de răniţi în cele două atentate de astăzi”, a declarat Meqdad presei, la locul unuia dintre atacuri.

„Două atentate, comise de kamikaze la bordul unor maşini-capcană, au avut loc la Damasc împotriva unui sediu al securităţii de stat şi împotriva uneia dintre filialele serviciilor de securitate”, a anunţat anterior televiziunea publică siriană.

„Primele elemente ale anchetei sugerează responsabilitatea al-Qaida”, a adăugat o bandă afişată pe ecran.

Potrivit unor martori, cele două atentate au avut loc în cartierul Kafar Sousse. O maşină a încercat să forţeze intrarea în sediul securităţii de stat, iar alta a explodat în faţa unei clădiri a serviciilor de securitate.