- Home
- Externe
- WASHINGTON, (09.02.2016, 08:11)
- Roxana Maciuca
Cel puţin 30 de răniţi într-un accident produs în nord-estul Statelor Unite, pe fondul viscolului - FOTO, VIDEO
Cel puţin 30 de persoane au fost rănite în statul american Connecticut, după ce autocarul în care se aflau a ieşit de pe autostradă pe fondul viscolului puternic, informează Fox News.

Cel puţin 30 de răniţi într-un accident produs în nord-estul Statelor Unite, pe fondul viscolului (Imagine: courant.com)
Accidentul s-a produs luni pe autostrada interstatală I-95, în dreptul oraşului Madison, din districtul New Haven, în sudul statutul american Connecticut.
Autocarul, la bordul căruia se aflau 70 de pasageri, plecase din New York şi se îndrepta spre Uncasville, la cazinoul Mohegan Sun, a declarat un purtător de cuvânt al cazinoului.
Potrivit unui medic de la spitalul Yale-New Haven, Andy Ulrich, şase pacienţi din cei opt transportaţi se află în stare gravă. Una dintre persoane a suferit fracturi, iar celelalte au răni mai puţin grave.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
Alte 16 persoane au fost transportate la Centrul Medical Shoreline.
Accidentul a avut loc la 13 ani după ce un alt autocar al companiei Dahlia care se îndrepta spre Atlantic City s-a răsturnat pe o autostradă din New Jersey. În accidentul din 2003 au murit trei persoane şi alte zeci au fost rănite.
Accidentul s-a produs pe fondul viscolului puternic, care potrivit meteorologilor, ar putea forma straturi de zăpadă de peste 30 de centrimetri în anumite părţi ale statului Connecticut.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe