Cel puţin 41 de persoane au decedat după ce un autobuz a căzut într-o râpă în Pakistan

Publicat: 29 01. 2023, 14:31
Actualizat: 29 01. 2023, 14:33

41 de cadavre au fost recuperate, unele dintre ele arse până la nerecunoaştere, a declarat pentru Reuters un ofiţer de poliţie.

Comisarul adjunct Hamza Anjum a spus, pentru ziarul Dawn, că autobuzul s-a izbit de un pod, a căzut într-o râpă şi a luat foc.

Autobuzul transporta aproximativ 48 de persoane.

Accidentele rutiere mortale sunt frecvente în Pakistan, unde regulile de circulaţie sunt rareori respectate, iar drumurile din multe zone rurale sunt în stare proastă, notează Reuters.