Cel puţin 41 de victime, în urma unui dublu atentat sinucigaş comis la un templu din Pakistan

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial duminică, 3 aprilie.)

Urmărește
5 afișări

Cel puţin 41 de persoane au murit, duminică, în urma unui dublu atentat sinucigaş comis la intrarea într-un templu din centrul Pakistanului, relatează AFP.

Atacul i-a vizat pe pelerinii veniţi să se reculeagă în faţa mormântului lui Ahmed Sultan, sfânt sufit din secolul al XIII-lea, cunoscut şi sub numele de Sakhi Sarwar.

Templul se află în districtul Dera Ghazi Khan, unde se înregistrează o activitate intensă a talibanilor şi a altor grupări aliate cu aceştia.

"Doi atentatori sinucigaşi au detonat explozibilii pe care îi aveau asupra lor, în momentul în care poliţia a încercat să-i împiedice să intre" în templu, a declarat Zahid Hussain Shah, reprezentant al poliţiei locale.

"Pentru moment, am confirmat 41 de victime", a adăugat el, precizând că mai mult de 70 de persoane au fost rănite.

Iniţial, autorităţile anunţaseră că o explozie produsă în exteriorul templului a provocat moartea a şase sau şapte persoane şi rănirea altor 30 - 50 de persoane.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici