Rebelii sirieni, susţinuţi de Ankara, au atacat joi militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic din al-Bab, unul dintre cele mai puternice bastioane ale grupării din nordul Sirie. Aceştia au vizat de asemenea localităţi din apropiere, precum Kabassine şi al-Bezah .
Vehiculul capcană a explodat în apropierea unor clădiri ale Armatei şi forţelor de securitate din Soussiane, la aproximativ 8 km de al-Bab.
Al-Bab a fost capturat joi de forţele siriene, după două luni de conflicte împotriva militanţilor SI, ce s-au retras din oraş dar controlează în continuare zonele din apropierea acestuia.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.