Cel puţin 45 de morţi, într-un dublu atentat sinucigaş comis în Lahore - VIDEO

Cel puţin 45 de persoane au fost ucise şi 134 rănite, vineri, în dublul atentat sinucigaş care a vizat un convoi militar, în apropierea unei pieţe din Lahore, un oraş important din estul Pakistanului, a anunţat la televiziunea pakistaneză un reprezentant al poliţiei.

Urmărește
24 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 45 de morţi, într-un dublu atentat sinucigaş comis în Lahore - VIDEO

Cel puţin 45 de morţi, într-un dublu atentat sinucigaş comis în Lahore (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Patruzeci şi trei de persoane au fost ucise şi 134 rănite", a declarat directorul departamentului apărării civile din oraşul Lahore, Mazhar Ahmad.

Ulterior, un oficial de rang înalt din cadrul departamentului securităţii, sub protecţia anonimatului, a făcut referire la un bilaţ de 45 de morţi, dintre care doi militari.

Anterior, un oficial din poliţie declarase că au fost ucise cel puţin 20 de persoane.

Atentatorii sinucigaşi s-au apropiat pe jos de vehiculele armatei într-un cartier militar din acest oraş de circa opt milioane de locuitori, al doilea ca dimensiune din ţară, şi şi-au detonat bombele în apropierea unei pieţe foarte aglomerate, R A Bazaar, unde trecătorii se înghesuiau în moschee pentru a asista la slujba de vineri.

"Am găsit capetele celor doi kamikaze. Cele două explozii au avut loc la un interval de 15 secunde. Ţinta lor era un convoi de vehicule militare", a declarat ofiţerul de poliţie Chaudhry Mohammad Shafiq, în direct, la posturi pakistaneze de televiziune.

"Prima explozie a avut o intensitate slabă şi a fost urmată de tirurile unei arme automate şi imediat după a avut loc o a doua deflagraţie, de această dată puternică, împotriva vehiculelor militare", a precizat un martor, care voia să ia masa într-un restaurant din acea piaţă.

În imaginile cu exploziile, care au fost difuzate de postul Geo TV, puteau fi văzute persoane alergând în toate direcţiile şi auzită vocea unui bărbat, posibilul autorul înregistrării făcute cu telefonul mobil, pe cale de a spune: "O, Dumnezeule, o, Dumnezeule, ai milă de noi, Dumnezeule".

Luni, un kamikaze aflat la volanul unei maşini-capcană a intrat într-o clădire a poliţiei din Lahore, ucigând 15 persoane, poliţişti şi trecători.

În această clădire, din centrul unui cartier rezidenţial din Lahore, se afla o unitate specială a poliţiei pentru combaterea teroriştilor unde erau interogaţi suspecţi.

Atacul a fost revendicat imediat de Mişcarea talibanilor din Pakistan (TTP), principala mişcare a insurgenţilor islamişti, care colaborează încă de la înfiinţarea sa în decembrie 2007 cu reţeaua al-Qaida.

TTP este responsabilă de o serie de peste 360 de atentate şi atacuri sinucigaşe care au provocat moartea a peste 3.100 de persoane în peste doi ani şi jumătate în toată ţara.

Atacul de luni a fost desfăşurat "ca represalii la tirurile avioanelor (americane) fără pilot şi la operaţiunile militare (pakistaneze) din zonele tribale" din nord-vestul Pakistanului, a anunţat purtătorul de cuvânt al TTP, Azam Tariq.

Militarii au lansat recent numeroase ofensive în zonele tribale din nord-vestul Pakistanului, de la frontiera cu Afganistanul, în regiunile muntoase controlate de talibani şi considerate ca fiind noul fief al reţelei al-Qaida şi baza de antrenament a talibanilor afgani.

Avioanele fără pilot ale Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) şi ale armatei americane lansează frecvent rachete în acea zonă şi vizează membri ai mişcării lui Osama ben Laden şi talibani, dar ucid de asemenea şi civili.

Talibanii pakistanezi au decretat în vara lui 2007, la îndemnul lui ben Laden, jihad împotriva autorităţilor de la Islamabad, denunţând sprijinul pe care acestea îl acordă Statelor Unite în "războiul împotriva terorismului".

Obiectivele atacate frecvent sunt armate şi poliţia, dar şi sedii ale instituţiilor oficiale, însă atentatorii sinucigaşi vizează adesea şi civili.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici