Prima pagină » Știri externe » Cel puţin 51 de morţi în urma intemperiilor din China

Cel puţin 51 de morţi în urma intemperiilor din China

Tornada şi ploile torenţiale care au afectat săptămâna aceasta sudul Chinei au provocat moartea a cel puţin 51 de persoane, iar câteva zeci de mii au rămas fără adăpost, potrivit informaţiilor publicate vineri de presa oficială.
Cel puţin 51 de morţi în urma intemperiilor din China
07 mai 2010, 13:07, Știri externe

Bilanţul ar putea să mai crească, deoarece 11 persoane sunt date dispărute şi 190 au fost rănite în intemperiile violente din noaptea de miercuri spre joi, relatează agenţia China Nouă.

Autorităţile preconizează noi precipitaţii abundente la sfârşitul săptămânii, a mai precizat agenţia oficială.

Majoritatea victimelor s-au înregistrat la Chongqing, o municipalitate cu 31 de milioane de locuitori, din sud-vestul ţării.

Tornada care a afectat Chongqing joi, în jurul orei 2.00 (miercuri, 21.00, ora României), însoţită de averse de grindină, a provocat moartea a 29 de persoane, rănirea a 190, a avariat case, culturi agricole, a provocat alunecări de teren şi a lăsat 70.000 de persoane fără adăpost, conform Ministerului pentru Afaceri Civile.

Autorităţile au evaluat pierderile economice directe la circa 420 de milioane de yuani (48 de milioane de euro), a precizat postul public de radio.

În provincia Hunan, situată în apropiere, ploile puternice au provocat alunecări de teren, cinci persoane fiind ucise şi 380.000 fiind afectate în total. Dintre acestea, 21.000 au rămas fără locuinţe.

În Jiangxi şi Guizhou, două provincii din apropiere de Hunan, 13 persoane au murit, în special în urma alunecărilor de teren.

Spre sud, în Guangdong, patru persoane au fost ucise şi câteva mii de hectare de recolte distruse.