Cel puţin 60 morţi şi sute de răniţi în urma cutremurului din Japonia

Autorităţile japoneze au înregistrat 60 de morţi şi 56 de dispăruţi, a anunţat vineri Poliţia Naţională, stabilind un prim bilanţ oficial la şapte ore de la cutremurul puternic produs vineri în largul coastelor de nord-est ale Japoniei.

Urmărește
118 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 60 morţi şi sute de răniţi în urma cutremurului din Japonia

Cel puţin 60 morţi şi sute de răniţi în urma cutremurului din Japonia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Autorităţile au menţionat, de asemenea, că 241 de persoane au fost rănite.

Acesta al doilea bilanţ provizoriu, datele fiind dificil de strâns având în vedere numărul regiunilor afectate, a subliniat poliţia.

"Pagubele sunt atât de mari, încât ne trebuie timp pentru a regrupa elemente disparate", a declarat un oficial.

Potrivit postului de televiziune public NHK, numărul deceselor ar fi un pic mai ridicat.

Şaptesprezece decese s-au înregistrat în regiunea Iwate, situată foarte aproape de epicentrul seismului. Alte trei decese s-au înregistrat în prefectura Ibaraki, la nord de Tokyo, după prăbuşirea unei case.

Cutremurul care a afectat vineri nord-estul Japoniei a fost cel mai puternic seism înregistrat vreodată în acest arhipelag, având magnitudinea de 8,9 potrivit institutului american de geofizică (USGS). Cutremurul s-a produs la 24,4 kilometri adâncime, la ora 14.46 (07.46 ora României) şi la aproximativ 100 de kilometri în largul prefecturii Miyagi, în nord-estul Japoniei.

Acesta a fost urmat de numeroase replici şi de mai multe valuri seismice, dintre care unul a ajuns la zece metri înălţime în Sendai.

"Pagubele sunt atât de mari, încât avem nevoie de mai mult timp pentru a reuni datele", a declarat un oficial.

Guvernul face tot ceea ce este posibil pentru a coordona operaţiunile de salvare, "plecând de la ipoteza că acest cutremur a provocat pagube considerabile", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yukio Edano.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici