Cel puţin 61 de morţi în Haiti, după trecerea uraganului Hanna

Publicat: 04 09. 2008, 12:07
Actualizat: 11 11. 2012, 05:33

În regiunea Artibonite s-au înregistrat 37 de decese, dintre care 21 în oraşul Gonaives, care a fost inundat în totalitate, şi şapte în oraşele Saint-Marc şi Gros Morne, potrivit aceleiaşi surse.

În vestul ţării au fost semnalate 12 victime, dintre care două în capitala Port-au-Prince. Alte 12 persoane au murit în sudul ţării, dintre care una în regiunea Nippes.

Oraşul Gonaives, situat la 152 de kilometri nord de capitală şi cel mai afectat de trecerea uraganului, era în continuare inundat miercuri seara. Cel puţin 25.000 de persoane au fost primite în adăposturi provizorii în acest oraş, în urma inundaţiilor grave provocate luni şi marţi de Hanna.

Alte oraşe din această ţară au fost de asemenea afectate de Hanna, înregistrându-se numeroase pagube. Sute de locuinţe au fost distruse, numeroase poduri s-au prăbuşit şi mai multe drumuri au rămas impracticabile, izolând anumite regiuni.

Pe de altă parte, circa 10.745 de persoane au fost evacuate în Republica Dominicană în urma ploilor şi inundaţiilor provocate de Hanna.

"Nu avem pierderi umane sau dispariţii, dar am dat dispoziţii personalului Apărării civile să procedeze la evacuări preventive", a anunţat preşedintele Comisiei Naţionale de Urgenţă, Luis Luna Paulino.

Serviviile de intervenţie au evacuat circa 10.745 de persoane afectate de revăsarea apelor şi inundarea locuinţelor, a precizat acesta.