Prima pagină » Știri externe » Interviul lui DSK, o „operaţiune de comunicare controlată”, afirmă avocaţii lui Nafissatou Diallo

Interviul lui DSK, o „operaţiune de comunicare controlată”, afirmă avocaţii lui Nafissatou Diallo

Interviul de duminică al fostului director FMI Dominique Strauss-Kahn a fost "o operaţiune de comunicare controlată total", a apreciat avocatul francez al cameristei care l-a acuzat pe acesta de agresiune sexuală.
Interviul lui DSK, o

„A fost o operaţiune de comunicare controlată total, fără nici o urmă de spontaneitate, nici în întrebări, nici în răspunsuri şi a fost controlată inclusiv la nivel gestual. S-a simţit o mare crispare”, a declarat Thibault de Montbrial, colaboratorul din Franţa al avocaţilor americani ai lui Nafissatou Diallo, camerista originară din Guineea care îl acuză pe Strauss-Kahn de agresiune sexuală.

De Montbrial a adăugat că fostul director FMI a prezentat raportul procuraturii din New York, afirmând despre acesta lucruri care nu sunt incluse în document. „Diallo nu a minţit niciodată în legătură cu faptele, iar raportul medical, realizat de medici specializaţi în agresiuni sexuale, constată compatibilitatea dintre leziunile suferite de aceasta şi faptele produse cu două ore înainte”, a adăugat el.

„În raportul oficial, nu există nimic, nici zgârieturi, nici răni, nici o urmă de violenţă, nici la ea, nici la mine (…) Acest raport (…) spune: Nafissatou Diallo a minţit în totalitate”, a spus Strauss-Kahn, în interviul acordat duminică seară canalului de televiziune francez TF1.

În raportul publicat în data de 23 august, procurorul american nu a exclus explicit producerea unor violenţe, însă a apreciat că „elementele fizice (…) nu dovedesc în mod independent afirmaţiile sale (ale lui Diallo) privind un act forţat şi nu consensual”.

Raportul final nu afirmă nici că femeia, în vârstă de 32 de ani, „a minţit în totalitate”, aşa cum a declarat Dominique Strauss-Kahn, ci numai că ea a oferit trei versiuni diferite asupra faptelor petrecute imediat după întâlnirea cu fostul director FMI.

Acuzaţiile penale împotriva lui Strauss-Kahn au fost retrase la 23 august, după ce procuratura a ajuns la concluzia că reclamanta a făcut declaraţii mincinoase, care i-au afectat credibilitatea, şi, deşi a fost implicată într-o relaţie sexuală, nu poate fi dovedit clar faptul că aceasta nu a fost consensuală.

Dominique Strauss-Kahn este însă vizat de o procedură civilă în Statele Unite, în urma unei reclamaţii a lui Diallo.

De Montbrial a afirmat că acesta urmează să fie audiat, „în primul trimestru din 2012, sub jurământ, timp de mai multe ore”, în cadrul acestei proceduri. „Atunci nu se va mai putea eschiva”, a spus el.

„Ceea ce a recunoscut drept greşeală a fost o eroare de comportament. S-a scuzat în faţa rudelor, dar aşteptăm să se exprime şi asupra faptelor referitoare la Diallo”, a adăugat avocatul francez.

La patru luni după ce a fost arestat la New York, Dominique Strauss-Kahn a recunoscut „o greşeală morală”, din cauza căreia a lipsit de la „întâlnirea cu francezii”, dar a negat categoric că le-ar fi agresat pe Nafissatou Diallo sau pe ziarista şi romanciera franceză Tristane Banon, care îl acuză de tentativă de viol.