Prima pagină » Știri externe » Cel puţin 640 de morţi în Brazilia, potrivit unui nou bilanţ

Cel puţin 640 de morţi în Brazilia, potrivit unui nou bilanţ

Bilanţul victimelor ploilor din regiunea muntoasă situată în apropiere de Rio de Janeiro a crescut luni la 640 de morţi, la cinci zile de la alunecările de teren care au devastat această zonă, a anunţat Apărărarea Civilă.
Cel puţin 640 de morţi în Brazilia, potrivit unui nou bilanţ

Căutarea cadavrelor în zonele sinistrate la circa 100 de kilometri nord de Rio de Janeiro continuă, la fel ca şi cea a supravieţuitorilor din zonele izolate, unde nu au ajuns încă ajutoare.

Oraşul Nova Friburgo a fost cel mai afectat, cu 294 de morţi, urmat de Teresopolis, cu 271, oraşul imperial Petropolis, cu 56 de morţi şi Sumidouro, cu 19 victime.

Potrivit cotidianului O Globo, sunt, de asemenea, 130 de dispăruţi.

Peste 13.000 de persoane au fost nevoite să îşi abandoneze casele, fie pentru că acestea au fost distruse de torenţii de noroi, fie pentru că se află în zone cu risc.