Circa 30 dintre răniţi se află în spital, iar cinci dintre cei internaţi iniţial au fost externaţi deja.
Conform Ministerului Apărării, un incendiu puternic a izbucnit în depozitul de armament joi, declanşând o serie de explozii şi determinând evacuarea a aproape 30.000 de persoane.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că 76 de persoane au solicitat asistenţă medicală. „Paisprezece persoane au suferit răni cu diferite grade de gravitate, iar 21 se află în stare de şoc”, a precizat sursa citată.
Directorul departamentului de informaţii al Ministerului rus al Apărării, colonelul Igor Konaşenkov, a declarat că incendiul a fost stins, iar 12.000 dintre persoanele evacuate au primit autorizaţia de a reveni la casele lor.
Directorul serviciilor de urgenţă din regiunea Volga, Igor Panşin, a precizat că în depozit se aflau 170.500 de unităţi de muniţie, iar în zona afectată de incendiu au început operaţiuni de eliminare a consecinţelor incidentului. Serviciile de intervenţie au refuzat însă să confirme informaţia privind stingerea completă a incendiului.