- Home
- Externe
- TOKYO, (15.04.2016, 11:04)
- Roxana Maciuca
Cel puţin 9 morţi şi circa 1.000 de răniţi în urma cutremurului de 6,4 grade din sudul Japoniei
Cel puţin nouă persoane au murit şi circa 1.000 au fost rănite, în urma cutremurului cu magnitudinea de 6,4 grade în sudul Japoniei, în cursul nopţii de joi spre vineri, fiind urmat de peste 130 de replici, relatează Reuters

Cel puţin 9 morţi şi circa 1.000 de răniţi în urma cutremurului de 6,4 grade din sudul Japoniei
Replicile cutremurului au continuat şi vineri, astfel că oraşul Kumamoto, situat la l 8,3 kilometri de epicentrul seismului, a fost lovit de 130 de replici ale cutremurului până vineri dimineaţă.
Mii de oameni au rămas fără acces la curent electric şi apă potabilă, iar centralele nucleare nu au fost afectate de seism. Circa 12.200 de gospodării au rămas fără electricitate în insula Kyushu, iar circa 58.000 nu au acces la apă potabilă.
Oficialii japonezi susţin că replicile s-au încheiat pentru moment, dar riscul pentru alte replici ale cutremurului va rămâne în vigoare pentru încă o săptămână.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Cutremurul iniţial a avut loc la ora locală 21.26 (15.26, ora României), la adâncimea de doar 23 de kilometri, în Marea Chinei de Est. Epicentrul a fost la 8,3 kilometri nord-vest de oraşul japonez Kumamoto, la opt kilometri sud-vest de Ueki, la nouă kilometri sud-est de Tamana şi la 20 de kilometri nord-vest de oraşul Uto. Institutul seismic nipon a emis avertizare de tsunami în urma cutremurului, dar alerta a fost anulată după câteva ore.
Deşi magnitudinea cutremurului de joi a fost mult mai mică faţă de cea de 9,0 grade a seismului de pe 11 martie 2011, care a declanşat un tsunami masiv şi reacţii nucleare în Fukushima, în care au murit 20.000 de persoane, intensitatea cutremurului a fost similară.
Peste 44.000 de persoane au fost evacuate în centre de adăpost şi şcoli, în timp ce alţi locuitori şi-au petrecut noaptea afară după ce s-a produs cutremurul.
Printre victimele scoase de sub dărâmături se află şi o feţiţă de cinci luni. Mai multe spitale au fost nevoite să evacueze pacienţi. Peste 3.000 de militari, poliţişti şi pompieri au fost mobilizaţi în zonă.
"Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a garanta siguranţa locuitorilor", a declarat premierul japonez Shinzo Abe comitetului parlamentar.
Cele mai multe victime decedate provin din Mashiki, o localitate cu o populaţie de 34.000 de locuitori, aflată în apropierea epicentrului cutremurului.
Numeroase clădiri şi drumuri s-au surpat în Kumamoto, iar în Kyushu traficul feroviar este întrerupt după ce un tren a deraiat pe fondul producerii cutremurului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului