Prima pagină » Știri externe » Cel puţin cinci morţi la aeroportul din Karachi, într-un atac comis de un grup înarmat

Cel puţin cinci morţi la aeroportul din Karachi, într-un atac comis de un grup înarmat

Bărbaţi înarmaţi au atacat, duminică seara, aeroportul de la Karachi, capitala economică a Pakistanului, provocând moartea a cel puţin cinci persoane şi antrenând anularea tuturor zborurilor, a anunţat un oficial de rang înalt din cadrul poliţiei.
Cel puţin cinci morţi la aeroportul din Karachi, într-un atac comis de un grup înarmat

Rao Muhammad Anwar, un oficial de rang înalt din cadrul poliţiei, a anunţat că atacatorii deţin arme automate şi grenade şi că schimburi de foc au loc între ei şi responsabili cu asigurarea securităţii. „Schimburile de foc continuă. Nu cunoaştem numărul exact al atacatorilor, dar suspectăm că aeroportul a fost atacat de patru până la şase terorişti”, a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al Aviaţiei Civile, Abid Qaimkhani, a confirmat atacul, adăugând că toate zborurile au fost anulate.

Atacul încă nu a fost revendicat.

Pakistanul se confruntă de peste un deceniu cu o insurecţie islamistă, soldată deja cu mii de morţi.

Guvernul premierului Nawaz Sharif a început în februarie negocierile cu coaliţia islamistă Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), cele două părţi reuşind să încheie un armistiţiu la 1 martie, anulat o lună mai târziu.