Cel puţin cinci morţi, în Texas, din cauza uraganului Harvey. Alte 20 de persoane, rănite / „A fost o furtună catastrofală”, cea mai gravă din ultimii 50 de ani / Inundaţii de proporţii în 12 districte | GALERIE FOTO
„A fost o furtună catastrofală”, cea mai gravă din ultimii 50 de ani, comentează publicaţia Houston Chronicle.
Douăsprezece districte din statul Texas se confruntă cu inundaţii de proporţii, iar cinci persoane au decedat, în oraşul Houston şi în localitatea Rockport.
Galerie foto
Foto: Hepta
Uraganul Harvey, de categoria 4, a generat ploi torenţiale şi rafale de vânt cu viteze de până la 210 km/h în statul Texas, distrugând case, maşini şi provocând inundaţii de amploare.
Peste 1.000 de persoane au fost salvate de echipele de intervenţie.
Numeroase zone din oraşul Houston sunt inundate, în contextul în care în ultimele 24 de ore s-au înregistrat precipitaţii de sute de litri pe metrul pătrat.