- Home
- Externe
- KABUL, (02.06.2016, 18:47)
- Roxana Maciuca
Cel puţin doi morţi şi 16 răniţi, într-o explozie produsă într-un centru comercial în Afganistan
Cel puţin două persoane au murit şi alte 16 au fost rănite, după ce o explozie s-a produs într-un centru comercial din vestul Afganistanului, cel mai probabil un atac al talibanilor, a declarat joi un oficial afgan local, citat de Associated Press.

Cel puţin doi morţi şi 16 răniţi, într-o explozie produsă într-un centru comercial în Afganistan
Explozia a avut loc în provincia Laghman, din vestul Afganistanului, la primele ore ale zilei de joi, când centrul comercial din districtul Alisheng era plin de cumpărători, a declarat un purtător de cuvânt al conducerii provinciale, Sarhadi Zwark.
Cel puţin şase persoane, cinci civili şi un poliţist, au murit miercuri într-un atac terorist revendicat de militanţii talibani în asupra tribunalului din oraşul Ghazni, estul Afganistanului.
Marţi, circa 20 de persoane au fost răpite de militanţi talibani într-o ambuscadă care a vizat trei autobuze în nordul ţării, nouă pasageri fiind executaţi pe loc. Atacatorii au oprit marţi dimineaţă trei autobuze pe un drum de la periferia oraşului Kunduz, solicitând pasagerilor să coboare. După executarea celor nouă pasageri, i-a răpit pe restul în număr de 170, însă majoritatea au fost salvaţi ulterior de forţele de securitate afgane. Autorităţile poartă negocieri cu talibanii opentru eliberarea celorlalţi prizonieri.






Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe