Cel puţin două tornade au afectat mai multe ţinuturi în statele americane Missouri şi Arkansas

Locuitori ai statelor Missouri şi Arkansas au fost afectaţi de o serie de furtuni, în noaptea de miercuri spre joi, în timpul cărora s-au format cel puţin două tornade ce au produs pagube în mai multe ţinuturi, fără ca cineva să fie rănit potrivit primelor informaţii.

Urmărește
137 afișări
Imaginea articolului Cel puţin două tornade au afectat mai multe ţinuturi în statele americane Missouri şi Arkansas

Cel puţin două tornade au afectat mai multe ţinuturi în statele americane Missouri şi Arkansas (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Cel puţin 24 de locuinţe au fost avariate grav în noaptea de miercuri spre joi la Hazelwood, în Missouri, a anunţat Biroul pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă din ţinutul St. Louis, relatează CNN.

O tornadă a afectat o suburbie a oraşului St. Louis, smulgând acoperişurile mai multor case, a declarat Tim Davidson, manager pentru comunicare Hazelwood. Nicio persoană nu a fost rănită, potrivit primelor informaţii.

Guvernatorul Jay Nixon a declarat stare de urgenţă în statul Missouri, după ce o serie de furtuni ce au afectat regiunea St Louis şi alte zone în acest stat. El urma să efectueze joi vizite în zonele sinistrate, potrivit site-ului său.

Altă tornadă a afectat statul Arkansas, avariind cel puţin 33 de case şi rănind trei persoane în ţinutul Van Buren, la aproximativ 120 de kilometri nord de Little Rock. Tornada a demolat un altar, săli de clase şi un pavilion la Biserica Botkinburg Foursquare, a anunţat pastorul acesteia.

"Dacă tornada s-ar fi format cu oră şi jumătate mai devreme, am fi fost prinşi înaăuntru", a declarat pastroul Ester Bass, referindu-se la slujba de miercuri seara. Însă niciun membru al bisericii nu a fost rănit.

Pagube au fost raportate, de asemenea, în ţinutul Fulton, lângă frontiera cu Missouri, dar şi în ţinuturile Conway, Lincoln şi White. Cel puţin 15 case au fost avariate în ţinutul Izard, a declarat Tommy Jackson, din cadrul Departamentului pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă din Arkansas.

Potrivit unor martori, vehicule au fost răsturnate de rafale de vânt pe autostrada naţională 65, la nord de Clinton.

Şase tornade au fost semnalate de la începutul anului, dublu faţă de numărul normal, potrivit CNN.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici