Cel puţin opt morţi şi mii de persoane evacuate, în urma incendiilor din Rusia

Cel puţin opt persoane au murit, iar alte câteva mii au fost evacuate, din cauza incendiilor de pădure care au devastat localităţi întregi şi au distrus locuinţe în Rusia, unde, de mai multe săptămâni se înregistrează temperaturi fără precedent.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Cel puţin opt morţi şi mii de persoane evacuate, în urma incendiilor din Rusia

Cel puţin opt morţi şi mii de persoane evacuate, în urma incendiilor din Rusia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev a cerut Guvernului să ia "măsuri de urgenţă" pentru a lupta împotriva incendiilor, iar premierul Vladimir Putin a vizitat o localitate total distrusă de foc.

În regiunea Voronej, la aproximativ 500 de kilometri sud-vest de Moscova, "cinci persoane au murit în incendii, 21 au fost spitalizate, iar peste 500 de locuitori au rămas fără locuinţe", potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

Trei spitale şi mai multe tabere de vacanţă au fost evacuate de urgenţă, la Voronej, un oraş unde flăcările putea fi văzute din locuinţe, potrivit unor imagini difuzate de postul rus de televiziune.

"Am hotărât să întrerupem vacanţele copiilor şi să-i trimitem la părinţii lor", a declarat Igor Kobzev, reprezentantul la nivel regional al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru postul de televiziune Rosia.

În regiunea Nijni-Novgorod (la est de Moscova), "două persoane au murit, potrivit primelor informaţii, 1.479 au fost evacuate, iar 550 de case au (fost distruse) de incendii", a anunţat Parchetul local, într-un comunicat.

În localitatea Vehniaia Vereia, în regiunea Nijni-Novgorod, unde toate cele 340 de case au fost distruse de flăcări, în 20 de minute, joi, Vladimir Putin le-a promis locuitorilor o creştere a compensaţiilor prevăzute de lege.

"Până la iarnă, satul va fi reconstruit. Vă promit", a declarat Putin, potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune Pervîi Kanal.

"Eram acasă, mă sufocam. Casele ardeau, nu mai vedem nimic", a declarat, pentru postul de televiziune Rosia, Valentina Britova, o pensionară. Postul a prezentat imagini cu izbe (case construite din buşteni) devastate, în urma incendiului rămânând în picioare, pe locul fiecărui imobil ars, doar sobele tradiţionale din cărămidă.

O altă locuitoare, Elena Vituşkina, a declarat că, în timpul evacuării, "autobuzul era înconjurat de foc; ardea ca la cinema".

De asemenea, incendiile fac ravagii şi în regiuile Moscovei şi Riazan (sud-est de capitală).

Un pompier a murit joi seara în regiunea Moscovei, luptând împotriva focului, a anunţat vineri Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă.

În regiunea Riazan, unde, în ultimele 24 de ore au fost distruse de incendii 110 clădiri, a fost decretată starea de alertă, a anunţat ministerul.

"Aveam o casă, un depozit, totul a ars! Unde să mergem? De unde să luăm bani să cumpărăm altă casă?", a declarat o locuitoare din această regiune, potrivit imaginilor transmise de postul de televiziune Rosia.

Situaţia s-a agravat joi, din cauza rafalelor de vânt, care au intensificat viteza de propagare a incendiilor.

Partea vestică a Rusiei este afectată, de o lună, de o caniculă fără precedent, cu temperaturi care s-au apropiat, în ultimele zile, de valori de 40 de grade Celsius.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici