Prima pagină » Știri externe » SUA sunt preocupate cu privire la starea libertăţii de exprimare în Egipt

SUA sunt preocupate cu privire la starea libertăţii de exprimare în Egipt

Statele Unite şi-au exprimat luni preocupările cu privire la reprimarea libertăţii de exprimare în Egipt, în special în privinţa militanţilor politici şi a jurnaliştilor, la aproape un an de la alegerea în funcţie a preşedintelui Mohamed Morsi.
SUA sunt preocupate cu privire la starea libertăţii de exprimare în Egipt

„Suntem profund preocupaţi de această tendinţă în creştere de a pedepsi sau a descuraja expresia politică în Egipt. Mulţi indivizi, printre care jurnalişti, bloggeri sau militanţi, au fost arestaţi – unii anchetaţi în justiţie – pentru defăimarea personalităţilor guvernamentale”, a denunţat în cadrul conferinţei sale de presă purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Patrick Ventrell.

„Astfel de acuzaţii nu corespund obligaţiilor internaţionale ale Egiptului, normelor internaţionale în materie de libertăţi de expresie şi de asociere şi (…) reprezintă un pas înapoi în tranziţia democratică a Egiptului”, a adăugat diplomatul american citind un comunicat şi fără a face referire la cazuri specifice.

Statele Unite au mai avertizat Cairo şi în ultimele săptămâni.

În aprilie, secretarul de Stat John Kerry a exprimat de două ori „realele preocupări” ale guvernului său în faţa „direcţiei” adoptate de Egipt în materie de politică, economie şi Drepturilor Omului, în special cu privire la restricţiile asupra libertăţii de exprimare.

Aliat timp de 30 de ani al regimului lui Hosni Mubarak, Washington are foarte mare grijă în ceea ce priveşte relaţiile cu „noul Egipt”. Pentru americani, dilema este de a susţine aspiraţiile democratice ale egiptenilor fără a mânia unul dintre principalii săi aliaţi regionali, legat de Israel printr-un tratat de pace.

În martie Kerry i-a acordat lui Morsi 250 de milioane de dolari ca asistenţă, însă a condiţionat continuarea ajutorului prin reforme politice şi economice.

Confruntări sporadice au izbucnit vineri la Cairo cu forţele de ordine după ce mai multe sute de egipteni au manifestat pentru a solicita plecarea preşedintelui Morsi, ales în iunie 2012. Primul an la putere al primului preşedinte civil şi islamist al Egiptului a fost marcat de numeroase confruntări, uneori mortale, între partizanii şi opozanţii săi.