Cel puţin şase creştini au fost ucişi în confruntări cu musulmani, la Cairo

Şase creştini de rit copt au fost ucişi şi alţi 45 au fost răniţi la Cairo, marţi seara, în confruntări cu musulmanii, afirmă un preot din cartierul Moqattam, unde au avut loc violenţele, relatează AFP.

Urmărește
4 afișări

Potrivit părintelui Semaane Ibrahim, cadavrele au fost aduse la o unitate medicală din parohia sa. "Toţi au fost ucişi prin împuşcare", a declarat preotul.

Confruntările au avut loc marţi seara, când creştinii au protestat faţă de incendierea unei biserici, în cursul zilei de sâmbătă.

Potrivit părintelui Ibrahim, atacurile au fost comise de "infractori şi salafişti înarmaţi", care au şi incendiat case şi ateliere.

Conform unui oficial din cadrul serviciilor de securitate, creştinii şi musulmanii s-au atacat unii pe alţii cu pietre, iar armata a tras focuri de armă în aer pentru a-i dispersa.

Potrivit agenţiei Mena, mii de creştini s-au adunat marţi în faţa sediului posturilor publice de radio şi televiziune, în centrul oraşului Cairo. Protestatarii au cerut reconstruirea bisericii incendiate, acuzându-i pe musulmani că ar dori să ridice o moschee pe acel teren.

O relaţie amoroasă între un creştin şi o musulmană este la originea violenţelor care vineri au provocat moartea a doi membri ai familiei fetei, părinţii fiind acuzaţi că nu au fost suficienţi de severi cu ea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici