Cel puţin trei manifestanţi au fost răniţi în confruntările care au avut loc la Sanaa

Cel puţin trei manifestanţi au fost răniţi, marţi, în confruntările dintre activişti care se îndreptau spre Palatul prezidenţial din Sanaa şi susţinători ai regimului yemenit, informează AFP.

Urmărește
4 afișări

Susţinătorii Congresului Popular General (CPG), înarmaţi cu bâte şi topoare, s-au bătut cu manifestanţii la aproximativ 1,5 kilometri de palat.

Manifestanţii, care au ieşit pe străzi pentru a patra zi consecutivă, au ripostat cu pietre.

Potrivit martorilor, poliţişti în civil echipaţi cu pistoale electrice de tip Taser s-au infiltrat în rândurile protestatarilor antiguvernamentali.

Aproximativ 3.000 de manifestanţi, majoritatea studenţi, au pornit de la Universitatea din Sanaa spre sediul preşedintelui Ali Abdallah Saleh.

"Oamenii doresc căderea regimului", a strigat protestatarii.

Studenţii protestează pentru a patra zi împotriva regimului Saleh, aflat la putere de 32 de ani. Opoziţia parlamentară, care a decis reluarea dialogului cu regimul, nu participă la proteste.

Într-un comunicat publicat luni, organizaţia Human Rights Watch (HRW) a cerut autorităţilor yemenite să nu mai utilizeze pistoale electrice Taser împotriva demonstranţilor.

"Sute de membri ai serviciilor de securitate au dispersat un protest paşnic al forţelor antiguvernamentale, intervenind cu bastoane şi pistoale electrice", se arată într-un comunicat al HRW. "Human Right Watch îndeamnă Guvernul yemenit să înceteze toate atacurile împotriva demosntranţilor şi să îi aducă în faţa justiţiei pe cei responsabili", conform comunicatului.

Şi organizaţia Reporteri fără Frontiere a denunţat cu fermitate "atacurile comise de agenţii de securitate yemeniţi, de poliţişti şi de agenţi în civil împotriva jurnaliştilor" care transmit relatări despre proteste.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici