Cel puţin trei morţi în urma alunecărilor de teren din Sicilia
Alunecările de teren provocate marţi seară de ploile torenţiale din regiunea Messina (regiunea Sicilia, sud) au provocat moartea a cel puţin trei persoane, în timp ce o tânără a fost salvată de pompieri, potrivit autorităţilor locale.

Cel puţin trei morţi în urma alunecărilor de teren din Sicilia (Imagine: Mihai Burlacu/Arhiva Mediafax Foto)
Alunecarea de teren care a survenit în urma ploilor torenţiale a distrus mai multe case din comuna Saponara, lângă Messina.
Miercuri dimineaţă a fost găsit mai întâi corpul unui băiat de şapte ani. Corpul unui tânăr de 25 de ani şi al tatălui său de 55 au fost recuperate mai târziu în cursul dimineţii, când pompierii au reuşit să salveze o tânără de 24 de ani, dată dispărută după evenimentele de marţi seara, precum şi o altă femeie cu vârsta în jur de 50 de ani.
Acestea din urmă se aflau într-o casă din Saponara îngropate în noroi până la gât, dar încă în viaţă când au fost găsite de pompieri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Armata a intervenit în această zonă devastată, trimiţând 106 militari şi 30 de vehicule aflate sub comanda unui general. Şeful Protecţiei Civile, Franco Gabrielli, s-a deplasat la faţa locului pentru a coordona operaţiunile de salvare.
În apropiere de Calabria, trenul care face legătura între localităţile Lamezia Terme şi Catanzaro a deraiat marţi din cauza alunecărilor de teren pe traseul acestei linii secundare. În jur de 20 de pasageri au fost trataţi la faţa locului pentru contuzii şi răni uşoare.
Insulele Eolie (Stromboli, Ginostra, Panarea, Alicudi, Filicudi), cunoscute destinaţii turistice, au fost izolate de luni după-amiază după întreruperea legăturilor maritime din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Legăturile au fost restabilite miercuri dimineaţă.
Ploaia a lovit şi coasta de est a Sardiniei, iar şcolile au fost închise în zona Nuoro precum şi într-o zonă din Cagliari. Situaţia era în curs de ameliorare miercuri dimineaţa după ce ploaia s-a oprit.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului