Cel puţin un mort şi 16 răniţi în timpul protestelor din provincia afgană Kandahar
Cel puţin o persoană a murit şi alte 16 au fost rănite, duminică, în cursul manifestaţiilor organizate în trei oraşe din provincia Kandahar în semn de protest faţă de arderea în public a unui exemplar al Coranului în SUA, relatează AFP.
"Cel puţin 16 persoane, rănite de pietre şi gloanţe, au fost internate în spital, iar doi dintre răniţi sunt poliţişti", a declarat dr. Abdul Qayum Pakhla, directorul serviciilor de sănătate din provincia Kandahar.
Un alt reprezentant al autorităţilor locale a afirmat că o persoană a fost ucisă în cursul manifestaţiilor.
Pakhla a precizat că doi dintre răniţi se află în stare critică.
Un protest similar, desfăşurat sâmbătă la Kandahar, s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi peste 80 de răniţi, la numai o zi după un atac asupra sediului ONU din Mazar-i-Sharif, în urma căruia au murit şapte membri ai personalului ONU - un român, un suedez, o norvegiană şi patru nepalezi.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

