Prima pagină » Știri externe » Cel puţin un mort şi zeci de răniţi în urma unui incendiu masiv în oraşul rus Rostov-pe-Don

Cel puţin un mort şi zeci de răniţi în urma unui incendiu masiv în oraşul rus Rostov-pe-Don

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar aproape 60 au necesitat îngrijiri medicale, în urma unui incendiu în centrul oraşului Rostov-pe-Don, au anunţat autorităţile ruse, care au indicat că poliţia a deschis o anchetă în acest caz, analizând inclusiv ipoteza unei incendieri premeditate.
Cel puţin un mort şi zeci de răniţi în urma unui incendiu masiv în oraşul rus Rostov-pe-Don

Incendiul a izbucnit în cursul după-amiezii de luni şi a cuprins aproximativ 120 de clădiri din oraş, unele fiind distruse în întregime, informează agenţia de ştiri Tass. Pompierii au avut nevoie de mai multe ore pentru a stinge incendiul.

Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zonă.

Poliţia a deschis o anchetă penală pentru a stabili circumstanţele producerii incendiului, una din ipotezele studiate fiind cea a unei incendieri premeditate, a declarat, marţi, un oficial din cadrul Ministerului rus de Interne.