Americanii trimit vaccinuri în toată lumea, după ce le-au crescut stocurile
Biden a decis să exporte încă 20 de milioane de doze de vaccinuri anticoronavirus, după o măsură similară, care permite livrarea a 60 de milioane de doze, potrivit AP.
Din Statele Unite vor pleca doze de vaccinuri Moderna, Pfizer/BioNTech, Johnson & Johnson, dar şi AstraZeneca imediat ce produsul va fi aprobat de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente. Washingtonul a fost criticat pentru refuzul de a exporta vaccinuri din producţia proprie, dar, de puţin timp, stocurile de vaccinuri anticoronavirus au crescut în Statele Unite.
„Astăzi, anunţ că vom împărţi cu restul lumii cel puţin 20 de milioane de doze (de vaccin) Moderna, Pfizer şi Johnson&Johnson”, a anunţat într-o alocuţiune liderul de la Casa Albă.
Numărul total al dozelor trimise de SUA în străinătate se va ridica la 80 de milioane, această cifră incluzând 60 de milioane de doze din serul AstraZeneca, care nu este aprobat pentru administrare în Statele Unite, a menţionat mai devreme secretara de presă a Casei Albe Jen Psaki.
„Este de cinci ori mai mult decât a donat orice altă ţară până acum, mai mult decât China şi Rusia”, a mai subliniat Biden în alocuţiunea sa, asigurând că Statele Unite nu vor încerca să folosească aceste donaţii pentru a obţine ceva în schimb de la ţările recipiente.
„Aşa cum în al doilea război mondial America a fost arsenalul democraţiei, în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 ţara noastră va fi arsenalul vaccinurilor”, a spus preşedintele democrat.
JOE BIDEN, preşedintele SUA:
”La sfârşitul lunii aprilie, am anunţat că vom trimite încă 60 de milioane de doze din vaccinul nostru AstraZeneca în străinătate. Amintiţi-vă, acesta este vaccinul care nu este încă autorizat pentru utilizare în SUA.
Aşadar, îl vom trimite oamenilor odată ce FDA va analizat acest lucru şi spune că este în siguranţă. Acesta este tot vaccinul AstraZeneca produs în Statele Unite, acesta va fi trimis în alte ţări. Şi astăzi, vă anunţ că vom împărtăşi şi dozele de vaccin autorizate în SUA: Pfizer, Moderna şi Johnson şi Johnson pe măsură ce vor deveni disponibile şi pentru restul lumii”.