„Departamentul de Stat a ordonat personalului neesenţial şi tuturor membrilor familiilor personalului să părăsească Libia”, se arată într-un avertisment de călătorie.
„Confruntările violente dintre manifestanţi şi forţele de securitate continuă pe întreg teritoriul Libiei, inclusiv la Tripoli. Sunt posibile manifestaţii neprevăzute, violenţe şi jafuri în următoarele zile”, adaugă nota Departamentului de Stat, care recomandă evitarea călătoriilor în Libia.
Cetăţenilor americani aflaţi în Libia li se recomandă să dea dovadă de „prudenţă extremă” şi să încerce să rămână la adăpost.
Luni au izbucnit confruntări violente şi la Tripoli, unde mai multe clădiri publice au fost incendiate, după ce Seif al-Islam, fiului liderului Muammar Kadhafi, a avertizat că protestele pot duce la o baie de sânge.
Confruntările s-au soldat cu peste 200 de victime, conform ultimului bilanţ anunţat de organizaţia Human Rights Watch.