Centrul Wiesenthal o critică pe Madonna pentru că l-a comparat pe McCain cu Hitler
Rabinul Marvin Hier, fondatorul centrului evreiesc Simon Wiesenthal, a condamnat, luni, un spectacol al Madonnei în care aceasta îl compara pe senatorul de Arizona John McCain, candidat la Casa Albă, cu Adolf Hitler, calificând acest gest drept o insultă faţă de americani, transmite AFP.

Centrul Wiesenthal o critică pe Madonna pentru că l-a comparat pe McCain cu Hitler (Imagine: Mediafax/AFP)
"Cred că tentativa Madonnei de a-l compara pe John McCain cu Hitler a depăşit orice limită şi este o insultă adusă tuturor americanilor, fie democraţi sau republicani", a declarat Marvin Hier, decan şi fondator al centrului Simon Wiesenthal, organizaţie evreiască de luptă împotriva antisemitismului.
"Astfel de distorsionări şi minciuni nu ar trebui să-şi facă loc în discursurile politice şi sociale ale culturii americane, discursuri care sunt văzute de mii de tineri din întreaga lume", a mai precizat Marvin Hier într-un comunicat de presă semnat de centrul Simon Wiesenthal, care numără, la nivel mondial, peste 400.000 de membri.
Pe de altă parte, echipa de campanie a lui McCain a protestat, duminică, faţă de acest spectacol al Madonnei. "Comparaţiile sunt scandaloase, inacceptabile şi de natură să divizeze", a declarat purtătorul de cuvânt al lui McCain, Tucker Bounds, într-un comunicat citat de Fox News.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Aceasta demonstrează foarte clar că atunci când este vorba să-l susţină pe Barack Obama, prietenii săi celebrităţi mondiale nu ezită să recurgă la denigrări şi atacuri inacceptabile", a mai spus acesta.
În timpul unui concert susţinut la Cardiff, în cadrul turneului mondial "Sticky and Sweet", Madonna, cunoscută şi pentru că l-a criticat dur în trecut pe preşedintele republican George W. Bush, a interpretat piesa "Get Stupid", în timp ce pe fundal se succedau imagini cu o serie de locuri distruse, iar apoi fotografii ale lui Adolf Hitler, ale preşedintelui statului Zimbabwe, Robert Mugabe şi ale lui John McCain.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului