Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania încearcă, în parteneriat cu compania de biotehnologie Regeneron, să dezvolte un spray nazal care să protejeze împotriva Covid-19, notează Le Figaro.
Ideea este bazată pe principiul terapiei genice introducând prin nas şi gât material genetic în anumite celule care ca răspuns la producerea de anticorpi puternici pentru a împiedica contaminarea cu noul coronavirus.
”Avantajul abordării noastre este că nu este nevoie să aveţi un sistem imunitar competent pentru ca acest lucru să fie eficient,” a spus profesorul James Wilson, coordonatorul de proiect pentru Universitatea din Pennsylvania.
Testată în prezent pe animale, metoda ar putea proteja de noul coronavirus timp de aproximativ şase luni pentru o singură doză, estimează omul de ştiinţă şi ar putea fi înregistrată pe lângă viitoarele vaccinuri.
Cercetatorii spera că spray-ul va putea induce celulele nazale afectate sa produca anticorpi Regeneron si astfel să blocheze orice infecţie cu SARS-CoV-2 pe drumul către plamani. Ei susţin că efectele secundare ar putea fi mai mici decât cele ale vaccinurilor pe cale de a fi aprobate. Universitatea din Pennsylvania şi Regeneron intenţionează să-şi finalizeze testele pe animale până în ianuarie, înainte de a solicita FDA o autorizare pentru testarea pe oameni.
Pionier în terapia genică, James Wilson a fost contactat în februarie de guvernul SUA pentru a afla dacă laboratorul său ar putea folosi această tehnologie cu expansiune rapidă împotriva Covid-19. Dar echipa sa nu a putut avansa decât după dezvoltarea de către compania Regeneron a unui tratament inovator bazat pe un cocktail de anticorpi sintetici. Agenţia Americană pentru Medicamente (FDA) a acordat recent o autorizaţie urgentă pentru acest tratament, care este utilizat pentru tratarea preşedintelui Donald Trump.