Prima pagină » Știri externe » Grecia, paralizată joi de o nouă grevă generală

Grecia, paralizată joi de o nouă grevă generală

Transporturile şi serviciile publice vor fi perturbate din nou joi în Grecia, unde sindicatele organizează o nouă grevă, în semn de protest faţă de reforma sistemului de pensii şi de măsurile de austeritate decise de guvern.
Grecia, paralizată joi de o nouă grevă generală
07 iul. 2010, 10:59, Știri externe

Cea de-a şasea grevă generală organizată în acest an va afecta transporturile feroviare, aeriene şi maritime şi îi va împiedica pe turişti să ajungă în insulele greceşti.

Cele două principale companii aeriene elene, Olympic Air şi Aegean, urmează să anuleze 34 de zboruri şi să amâne alte 45 curse, printre care se numără şi curse internaţionale.

O grevă de patru ore a controlorilor aerieni, începând cu ora 7.00 GMT, va afecta şi alte companii aeriene care operează în Grecia. „În aceste patru ore, nu va zbura nici un avion”, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului din Atena.

Greva va bloca şi transportul urban la Atena, dar va afecta şi administraţia, spitalele şi companiile publice, precum şi presa, după ce sindicatul ziariştilor a anunţat că va participa la mişcarea de protest.

Protestul a fost convocat de două mari centrale sindicale – GSEE pentru sectroul privat şi Adedy pentru funcţionarii publici – şi de Frontul sindical comunist Pame. În cursul dimineţii, în marile oraşe elene sunt programate şi marşuri de protest.

Măsurile de austeritate au fost adoptate de guvernul socialist la solicitarea UE şi FMI, în schimbul unui ajutor financiar masiv, în valoare de 110 miliarde de euro, pentru o perioadă de trei ani.