Cetăţenii ungari ar vota în favoarea lui Barack Obama
Cetăţenii ungari ar vota în favoarea candidatului democrat Barack Obama, în cadrul alegerilor prezidenţiale din SUA, la fel ca majoritatea naţiunilor de pe glob, potrivit unui sondaj dat publicităţii luni.

Cetăţenii ungari ar vota în favoarea lui Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit sondajului realizat de Institutul Median, 48 la sută dintre ungari ar vota pentru Barack Obama, în timp ce doar 19 la sută ar opta pentru John McCain, iar 33 de procente nu şi-au declarat preferinţa.
Un alt sondaj realizat la sfârşitul lui septembrie pentru cotidianele canadiene în 14 state din America de Nord, Europa şi Asia, indica faptul că 64 la sută din sufragii ar fi acordate lui Obama şi doar 16 la sută pentru McCain.
Într-un alt studiu, comandat la începutul lui octombrie de postul francez France 24 şi cotidianul International Herald Tribune, 78 la sută dintre francezii chestionaţi, 72 de procente dintre germani, 68 la sută dintre spanioli, 66 de procente dintre italieni şi 48 la sută dintre britanici ar vota în favoarea candidatului democrat la alegerile prezidenţiale americane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trei ani de război în Ucraina. Bolojan: România îşi reafirmă angajamentul deplin faţă de libertate
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
Sondajul Median a fost realizat în perioada 27-31 octombrie pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de persoane.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


