Prima pagină » Știri externe » Circa 16 morţi în urma unui explozii într-o fabrică de armament din Rusia

Circa 16 morţi în urma unui explozii într-o fabrică de armament din Rusia

Circa 16 morţi în urma unui explozii într-o fabrică de armament din Rusia
Incendiul a izbucnit la o fabrică de praf de puşcă şi de produse chimice din zona Lesnoi, în districtul Şilovski, la periferia oraşului Reazan, situat la aproximativ 180 de kilometri sud de Moscova. Circa 170 de pompieri au fost mobilizaţi, iar incendiul, care a fost rezultatul unei explozii, a fost deja lichidat.
 
„Conform celui mai recent bilanţ, 16 oameni au murit în urma exploziei şi a incendiului”, a declarat un oficial din cadrul Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, citat de agenţia Tass. Alte cel puţin trei persoane au fost rănite.
 
Incendiul a afectat o suprafaţă de aproximativ 160 de metri pătraţi, în hala de fabricare a prafului de puşcă. Procurorii ruşi cred că explozia este rezultatul unui accident cauzat de nerespectarea procesului tehnologic.
 
Investigaţia a fost preluată de Parchetul General al Federaţiei Ruse.