Kadhafi recutează femei pentru luptele cu rebelii. Voluntarele se antrenează într-o tabără la Bani Walid
Femei din fieful colonelului Kadhafi, Tripoli, dar şi din împrejurimi, se antrenează într-o tabără, la Bani Walid (sud), unde învaţă să utilizeze arme, un lucru destul de frecvent în această ţară, în care fetele primesc antrenament militar în şcoli. După 100 de zile de bombardamente NATO şi continuarea confruntărilor cu rebelii, Kadhafi recurge la orice mijloace pentru a păstra puterea, comentează CNN.
La tabăra de antrenamente din Bani Walid, femeile se antrenează să îl „apere pe Muammar (Kadhafi) şi ţara”, a declarat sergentul Faraj Ramadan, o femeie care antrenează alte femei să utilizeze armele. „Se antrenează să le folosească, să le asambleze şi să le dezasambleze şi să tragă”, a precizat ea, adăugând că femeile „sunt antrenate şi au obţinut scoruri excelente”.
Fatima Masoud, în vârstă de aproximativ 40 de ani, care a urmat un antrenament, a declarat că i-a plăcut. Ea a spus că venea zilnic de la serviciu, în domeniul textil, după-amiaza, pentru a se antrena. „Mi-a plăcut să mă antrenez şi să-mi apăr ţara, iar acum antrenez femei de toate vârstele să mânuiască arme”, a subliniat ea.
Nu este clar câte femei au răspuns apelului lui Kadhafi sau câte au absolvit programul de la Bani Walid, dar unele femei luptă alături de forţele guvernamentale. Guvernul lui Kadhafi susţine că a înarmat peste un milion de civili de la începutul rebeliunii, afirmaţie pe care CNN precizează că nu o poate verifica din surse independente.