"Avem informaţii potrivit cărora doi jurnalişti străini au fost răpiţi împreună cu doi jurnalişti locali. Străinii sunt un britanic şi un spaniol", a declarat prin telefon ministrul adjunct al Porturilor din Puntland (nordul Somaliei), Abdulkabier Musa.
Consilierul prezidenţial din Puntland, Bile Mohamoud Qabowsade, anunţase iniţial răpirea unui francez şi a unui spaniol.
"S-a întâmplat în jurul orei locale 11.00 (10.00, ora României), când aceştia au părăsit hotelul pentru a merge la aeroport. Nimeni până în prezent nu a revendicat această răpire. Nu avem nicio urmă a şoferului sau a maşinii lor", a adăugat ministrul Porturilor.
Directorul hotelului unde cei doi europeni au fost cazaţi, Abdullahi Yusuf, a precizat că cei doi au părăsit hotelul în jurul orei 10.00 (09.00, ora României). Aceştia îşi rezervaseră cu o zi înainte biletele de avion şi mi-au spus că vor merge la Djibouti".
"Călăuza a trecut să îi ia, împreună cu gărzile de securitate care îi proteja. Ulterior, un agent al companiei de zbor m-a sunat să mă întrebe unde erau aceştia, deoarece nu s-au prezentat. Atunci mi-am dat seama că au fost răpiţi", a declarat el.