China a anunţat cu nou record de cazuri de Covid, pentru a treia zi consecutiv

Publicat: 26 11. 2022, 07:58
Actualizat: 26 11. 2022, 08:10

Joi, în China se înregistraseră 32.943 de cazuri noi, din care 3.103 infecţii simptomatice şi 29.840 asimptomatice.

Dintre cele 35.183 de cazuri raportate vineri, 3.474 au fost simptomatice şi 31.709 asimptomatice. Nu a existat niciun deces. Până vineri, China continentală a confirmat 304.093 de cazuri cu simptome.

Marile oraşe continuă să se lupte pentru a limita focarele, Chongqing şi Guangzhou înregistrând cea mai mare parte a cazurilor noi.

Chongqing, un oraş din sud-vestul ţării cu 32 de milioane de locuitori, a raportat 7.721 de noi cazuri vineri, un salt de aproape 20% faţă de ziua precedentă.

Guangzhou, un oraş cu aproape 19 milioane de locuitori din sudul Chinei, a raportat 7.419 cazuri, în uşoară scădere de la 7.524 de cazuri cu o zi înainte.

În capitala Beijing, vineri, cazurile au crescut cu 58%, la 2.595.