China îl acuză pe Dalai Lama de terorism
China l-a acuzat pe liderul spiritual al tibetanilor, Dalai Lama, că organizează un complot împreună cu teroriştii musulmani cu scopul de a destabiliza ţara înaintea Jocurilor Olimpice.

China îl acuză pe Dalai Lama de terorism (Imagine: Mediafax Foto)
Publicaţiile de stat au difuzat numeroase articole care se înscriu într-o campanie de denigrare a lui Dalai Lama, prezentat drept organizatorul din umbră a protestelor violente care afectează Tibetul şi comunităţile tibetane de peste o săptămână, relatează The Times în ediţia electronică.
În Lhasa, capitala tibetană, un post local de televiziune a difuzat duminică o listă cu cei mai căutaţi manifestanţi în legătură cu protestele din 10 martie, soldate, potrivit autorităţilor chineze, cu 22 de morţi. Dalai Lama, aflat în exil în oraşul indian Dharamsala, susţine că numărul victimelor ar fi în realitate de 99.
Guvernul comunist de la Beijing a prezentat violenţele drept un complot sprijinit doar de o minoritate a tibetanilor. The People's Daily, oficiosul regimului comunist, a precizat că Dalai Lama nu a renunţat deloc la violenţă după ce a părăsit China în 1959 în urma unei revolte eşuate împotriva Beijingului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
"Dalai Lama complotează pentru a lua ostatice Jocurile Olimpice cu scopul de a forţa Guvernul chinez să facă mai multe concesii pentru independenţa tibetană", comentează publicaţia citată.
Beijingul îl acuză, de asemenea, pe liderul spiritual tibetan că planifică atacuri cu ajutorul separatiştilor uiguri care militează pentru independenţa Turkistanului de Est, locuită de o populaţie majoritar musulmană. "Clica lui Dalai Lama a strâns, de asemenea, legăturile cu organizaţiile teroriste din Turkistanul de Est şi a organizat activităţi teroriste în Tibet", a adăugat publicaţia de stat.
Dalai Lama a calificat acuzaţiile regimului de la Beijing drept nefondate. "Am sprijinit mereu ideea că Jocurile Olimpice ar trebui (...) să aibă loc la Beijing (...) astfel încât peste un miliard de persoane, chinezii adică, să fie mândri de acest fapt", a declarat el duminică.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

