China, îngrijorată de deversarea de apă radioactivă în ocean
„În calitate de vecin al Japoniei, ne exprimăm bineînţeles îngrijorarea. Sperăm că, în conformitate cu legislaţia internaţională, Japonia va lua măsuri eficiente pentru protejarea mediului marin”, a declarat Hong ca răspuns la o întrebare scrisă, pe site-ul de Internet al ministerului.
China îi cere, de asemenea, Japoniei „să îi comunice informaţii pe acest subiect fără întârziere, în integralitatea lor şi în mod exact”, a adăugat purtătorul de cuvânt chinez.
Operatorul centralei avariate din nord-estul Japoniei, după cutremurul şi tsunami din 11 martie, a deversat de la începutul săptămânii 11.500 de tone de apă slab radioactivă în ocean, în timp ce o scurgere puternic radioactivă de la reactorul 2 a fost oprită.