- Home
- Externe
- BEIJING, (05.02.2018, 17:17)
- Andrei Ionascu
China interzice exportul mai multor bunuri către Coreea de Nord
Autorităţile chineze au anunţat, luni, introducerea unei liste suplimentare privind bunurile interzise la export către Coreea de Nord, adăugând că anumite componente ar putea fi utilizate pentru construirea unor arme de distrugere în masă, relatează site-ul agenţiei Reuters.
![Imaginea articolului China interzice exportul mai multor bunuri către Coreea de Nord](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/16971707/1/53556484-l.jpg?width=560)
China interzice exportul mai multor bunuri către Coreea de Nord
Lista include produse cu dublă utilizare, adică bunuri şi tehnologii care pot fi utilizate atât în scopuri civile, cât şi în scopuri militare, inclusiv produse care pot ajuta în vreun fel la fabricarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive.
Ministerul chinez al Comerţului a precizat că actualizarea listei privind exporturile interzise vizează transpunerea celor mai recente sancţiuni din partea Consiliului de Securitate al ONU împotriva Coreei de Nord, impuse în 2017.
Lista conţine zeci de obiecte interzise, inclusiv epuratoare de aer pentru utilizare subacvatică, echipamente care simulează condiţii de zbor şi măşti de gaze care nu sunt pentru uzul pompierilor.
La finele anului 2017, preşedintele SUA, Donald Trump, le-a cerut oficialilor americani să facă presiuni asupra altor ţări pentru a izola Coreea de Nord, până când regimul de la Phenian îşi dă seama că nu are altă opţiune decât să renunţe la programul nuclear şi de rachete balistice.
Obiectivul principal este diminuarea resurselor financiare necesare pentru dezvoltarea nucleară. Acest lucru va depinde în mare măsură de cooperarea Coreei de Nord cu China, care este responsabilă pentru 90% din comerţul exterior al Phenianului şi principalul aliat al regimului Kim Jong-Un.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/16970834/1/hepta-2929953.jpg?width=110)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/16971174/3/hepta-3378854.jpg?width=110)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/16970597/1/119509.jpg?width=110)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/16970550/1/hepta-2728597.jpg?width=110)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/16970509/1/daj-g6rumae-wr6.jpg?width=110)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/16970478/1/accident.jpg?width=110)
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=16971707&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe