China salută eşecul referendumului din Taiwan privind aderarea la ONU

Publicat: 23 03. 2008, 16:14
Actualizat: 06 11. 2012, 08:47

Referendumul ar fi stabilit dacă această ţară urma să adere la Naţiunile Unite cu numele de "Taiwan", şi nu cu cel oficial, Republica Chineză.

Votul a fost organizat concomitent cu alegerile prezidenţiale de sâmbătă, câştigate de candidatul Partidului Naţionalist, din opoziţie, Ma Ying-jeou, care promite consolidarea cooperării economice şi negocierilor politice cu China.

Aderarea la Naţiunile Unite a devenit imposibilă, deoarece doar 23 de state recunosc Taiwanul.

"Administraţia lui Chen Shui-bian a organizat un referendum privind aderarea la Naţiunile Unite cu numele de «Taiwan», însă acel vot a eşuat, fapt care arată că poporul nu este în favoarea celor care pledează pentru independenţa Taiwanului", a declarat Li Weiyi, purtător de cuvânt al Biroului chinez pentru probleme legate de Taiwan.

Statele Unite, Rusia şi Marea Britanie au criticat acest referendum, organizat concomitent cu scrutinul prezidenţial.

Preşedintele american George W. Bush l-a felicitat pe Ma pentru victoria obţinută şi a cerut intensificarea dialogului dintre Taiwan şi China.