Chişinăul acuză Tiraspolul că impune condiţii artificiale în procesul de reluare a negocierilor
Chişinăul consideră că regimul separatist de la Tiraspol încearcă să stabilească o serie de condiţii false pentru reluarea negocierilor pe tema crizei transnistrene, conform vicepremierului moldovean pentru Reintegrare, Eugen Carpov, citat de Jurnal de Chişinău.
"Atunci când încercăm să identificăm aceste condiţii, se enumeră aspecte de genul activităţii agenţilor economici din regiune sau nereluării până în prezent a circulaţiei trenurilor. Dar situaţia este diferită. Negocierile trebuie reluate fără niciun fel de precondiţii", a declarat Carpov.
Carpov a precizat că activitatea agenţilor economici din regiunea transnistreană a avut doar de câştigat dupa introducerea unui regim comun cu Ucraina în 2006. "Numărul total de companii transnistrene înregistrate la Chişinău este de circa 800 şi nu există obiecţii la de înregistrare. Sunt companii care sută la sută exportă marfă în spaţiul UE", a spus vicepremierul moldovean.
"Există o politică de emitere în public a acestor argumente fără dovezi, în special cu ocazia unor evenimente importante, pentru a crea o impresie care nu este împărtăşită de nimeni la masa de negocieri", a explicat Carpov.
Eugen Carpov a precizat că toţi participantii la negocierile în formatul 5+2 susţin poziţia Republicii Moldova de reluare a procesului de negocieri.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului