Chuck Hagel se declară optimist pentru viitorul Afganistanului, în ultima sa vizită în această ţară

Secretarul american al Apărării Chuck Hagel, care a sosit sâmbătă la Kabul în ultima sa vizită dinaintea retragerii trupelor combatante NATO şi plecării sale de la Pentagon, s-a declarat optimist în legătură cu viitorul ţării, relatează AFP.

Urmărește
71 afișări
Imaginea articolului Chuck Hagel se declară optimist pentru viitorul Afganistanului, în ultima sa vizită în această ţară

Chuck Hagel (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Hagel s-a declarat sâmbătă optimist pentru viitorul Afganistanului, unde a venit să marcheze 13 ani de prezenţă militară americană şi internaţională, la finalul celui mai lung război din istoria Statelor Unite.

În această vizită-surpriză, ţinută secretă, până la sosire, din motive de securitate, Hagel se întâlneşte cu preşedintele afgan Ashraf Ghani şi şeful Executivului Abdullah Abdullah, dar şi cu omologul său afgan şi generalul John Campbell, comandantul trupelor NATO în Afganistan.

Secretarul Apărării le-a spus jurnaliştilor care-l însoţesc, înainte de aterizarea la Kabul, că Afganistanul a parcurs un "drum lung" în ultimul deceniu şi că noii lideri ai ţării şi armata sunt pregătiţi să preia ştafeta după retragerea trupelor NATO.

Potrivit lui Hagel, care recunoaaşte că insurgenţii talibani vor continua să pună probleme, ţara se îndreaptă în direcţia bună.

"Afganii trăiesc mai bine astăzi decât acum 13 ani", le-a spus Hagel jurnaliştilor. "Ei pot să-şi decidă viitorul, ce să facă, în ce condiţii. Nu sunt întru totul acolo. Dar au făcut un drum lung", a spus el.

Încheierea misiunii de luptă a Alianţei Nord-Atlantice în Afganistan, asigurată majoritar de către militari americani, este prevăzută la 31 decembrie.

Aproximativ 12.500 de militari, dintre care 9.800 sunt americani, vor rămâne la faţa locului, cu obiectivul de a acorda asistenţă şi forma armata afgană, în cadrul Misiunii Susţinere Hotărâtă.

În Afganistan s-au aflat până la 130.000 de militari NATO în 2010, momentul de vârf al prezenţei coaliţiei internaţionale.

Plecarea lui Hagel de la Pentagon a fost anunţată pe 25 noiembrie de către Barack Obama. Preşedintele l-a nominalizat vineri pe Ashton Carter, un tehnocrat, în locul lui Hagel, care urmează să fie confirmat în funcţie de către Senat.

Singurul republican din Cabinetul lui Obama, Chuck Hagel, în vârstă de 68 de ani, un veteran din Vietnam ostil unui intervenţionism cu orice preţ, a devenit secretarul Apărării în urmă cu doi ani.

Foaia sa de parcurs de atunci prevedea dezangajarea şi finalizarea cu bine a retragerii militarilor americani din Afganistan.

În Afganistan, talibanii au menţinut în ultimele săptămâni presiunea asupra regimului printr-un val de atentate, inclusiv în capitală. Armata şi poliţia, principalele ţinte ale talibanilor, s-au confruntat cu pierderi importante în 2014.

Preşedintele Ghani a participat săptămâna aceasta, la Londra, la Conferinţa ţărilor donatoare, în cursul căreia 59 de state şi-au afirmat susţinerea faţă de reformele preşedintelui, reiterându-şi angajamentele financiare pe care şi le-au asumat în 2012.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici