Cinci alpinişti francezi, morţi în urma unei avalanşe produse în nordul Italiei

Cinci alpinişti francezi, daţi dispăruţi miercuri în urma unei avalanşe produse în nordul Italiei, în parcul Grand Paradis din regiunea Piemont, au fost descoperiţi morţi joi dimineaţă, a anunţat postul italian de radio RAI.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Cinci alpinişti francezi, morţi în urma unei avalanşe produse în nordul Italiei

Cinci alpinişti francezi, morţi în urma unei avalanşe produse în nordul Italiei (Imagine: Mediafax Foto)

Cele cinci persoane şi ghidul lor au fost suprinşi de o avalanşă care s-a produs la o altitudine de 2.500 de metri. Ghidul a fost salvat de serviciile de intervenţie, dar căutările pentru recuperarea celor cinci alpinişti au fost suspendate din cauza nopţii.

Cele cinci victime au fost descoperite după reluarea căutărilor. Alpiniştii au fost descoperiţi legaţi unul de altul, aşa cum erau înainte de fi suprinşi de avalanşă, potrivit RAI.

Ghidul, de asemenea de naţionalitate franceză, a fost spitalizat miercuri seară "pe jumătate inconştient şi incapabil să ofere informaţii" privind soarta compatrioţilor săi, a informat agenţia ANSA.

Alerta a fost dată de reprezentanţii unui refugiu montan unde cei şase urmau să se întoarcă în cursul serii.

Avalanşele au provocat deja moartea a circa zece persoane în Italia în cursul acestui an.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici