Cinci copii au murit într-un incendiu în Marea Britanie. O femeie este bănuită de crimă

Publicat: 11 05. 2012, 16:29
Actualizat: 23 05. 2020, 23:00

„Poliţia poate confirma că cinci copii au murit” într-un incendiu din Derby, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

„Un copil în vârstă de 13 ani a fost transportat la spitalul din Birmingham (centru) pentru a primi îngrijiri specifice”, iar doi adulţi care se găseau în interiorul casei în momentul incendiului nu sunt grav răniţi, a adăugat purtătorul de cuvânt.

O femeie de aproximativ 20 de ani, bănuită de uciderea celor cinci copii, a fost reţinută, a declarat un oficial al poliţiei locale, Steve Cotterill, fără a preciza însă identitatea sau legătura parentală a acestei femei cu victimele.

Poliţia a insistat asupra faptului că nu va exclude nici o altă eventuală cauză a acestui incendiu. „Momentan, avem o abordare foarte, foarte deschisă asupra cauzei incendiului”, a menţionat Cotterill.