Cinci militari ai NATO au fost ucişi într-un atentat la o bază militară din Afganistan

Publicat: 16 04. 2011, 11:14
Actualizat: 12 11. 2012, 03:58

Cinci soldaţi ai ISAF au fost ucişi într-un atac insurgent în estul Afganistanului„, sâmbătă, a precizat forţa NATO într-un comunicat.

Un purtător de cuvânt al ISAF, comandantul Tim James, a confirmat pentru AFP că este vorba despre un atentat sinucigaş comis sâmbătă dimineaţă la cartierul general al armatei afgane pentru estul ţării, situat în zona Gambiri, în apropiere de Jalalabad, în estul Afganistanului.

Oficiali militari şi medicali anunţaseră anterior că un atentat sinucigaş, revendicat de talibani, s-a soldat cu patru morţi şi opt răniţi sâmbătă dimineaţă, la cartierul general pentru estul ţării, unde sunt staţionaţi în principal militari străini.