Cinci militari SUA şi 11 agenţi de protecţie ai lui Obama, anchetaţi în cazul de prostituţie
Cinci militari americani care colaborau cu Secret Service pentru a garanta securitatea preşedintelui Barack Obama în Colombia sunt investigaţi pentru "comportament indecent", după suspendarea a 11 agenţi Secret Service bănuiţi că au apelat la servicii de prostituţie.
Cinci militari SUA şi 11 agenţi de protecţie ai lui Obama, anchetaţi în cazul de prostituţie (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Comandamentul Sudic american a anunţat că cinci militari care colaborau cu Secret Service şi erau cazaţi în acelaşi hotel cu agenţii de protecţie ai preşedintelui SUA au încălcat consemnul şi sunt suspectaţi de "comportament indecent", o formulă care, potrivit unor surse, se referă la relaţii cu prostituate, scrie ziarul The Guardian.
Peter King, preşedintele Comisiei de Securitate din Camera Reprezentanţilor, a declarat că 11 agenţi ai Secret Service sunt suspectaţi că au adus dame de companie în camerele de hotel. Agenţii Secret Service şi militarii cu care colaborau erau cazaţi la alt hotel decât cel în care se afla Barack Obama.
Oficialul citat a precizat că, deocamdată, se presupune că femeile respective erau prostituate, investigaţia urmând să clarifice circumstanţele acestui caz.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1066. Explozii la Kiev în timpul unui raid aerian / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Ryazan din Rusia
-
Djokovic, accidentat, s-a retras din semifinala de la Australian Open. Zverev, în finală
-
Trump ordonă desecretizarea documentelor despre asasinatele care i-au vizat pe Kennedy şi Martin Luther King
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO