Cinci morţi, după surparea unei faleze pe o plajă din Portugalia

Cel puţin cinci persoane au murit, trei sunt rănite şi altele au fost declarate dispărute, vineri, după surparea unei faleze pe o plajă turistică din Algrave, în sudul Portugaliei, au anunţat serviciile de intervenţie INEM.

Urmărește
235 afișări
Imaginea articolului Cinci morţi, după surparea unei faleze pe o plajă din Portugalia

Cinci morţi, după surparea unei faleze pe o plajă din Portugalia (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Accidentul s-a produs la prânz, la o oră de mare afluenţă pe plaja Maria Luisa din Albufeira, una dintre staţiunile balneare cele mai cunoscute din Portugalia, foarte frecventată de turiştii străini.

Blocuri enorme de stâncă s-au prăbuşit subit pe plaja plină de turişti, îngropând mai multe persoane.

Potrivit unui martor ocular, citat de agenţia portugheză Lusa, "o parte din faleză s-a prăbuşit în jurul prânzului, iar stâncile au căzut pe plajă până în mare, provocând panică".

Un alt martor ocular a povestit că a "văzut un nor gros de fum, urmat de un zgomot asurzitor". "Ai fi zis că s-a prăbuşit un avion. Oamenii au început să ţipe", a declarat Joaquim Ribeiro pentru agenţia Lusa.

Potrivit INEM, cinci persoane au murit: un bărbat în vârstă de 60 de ani, victima unui atac de cord, o femeie în vârstă de 38 de ani, care a decedat la spital, în urma rănilor suferite, şi alte trei femei, dintre care "două sub 25 de ani" şi una de aproximativ 50 de ani.

"Protecţia civilă continuă să scoată persoane" de sub dărâmături, a precizat comunicatul serviciilor de intervenţie.

Operaţiunile de salvare, desfăşurate de câteva zeci de pompieri şi jandarmi asistaţi de buldozere şi excavatoare, au fost îngreunate de maree care, timp de mai multe ore a acoperit mare parte din plajă.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziunile portugheze, un excavator continua la sfârşitul după-amiezii să degajeze stâncile, în timp ce pompierii săpau în nisip cu ajutorul cazmalelor.

Buldozere au fost, de asemenea, aduse pe plajă pentru a provocat prăbuşirea părţii rămase intacte a falezei, pentru a evita astfel noi surpări.

Potrivit comandantului Marques Pereira al Căpităniei din Faro, riscul de surpare era cunoscut de autorităţi şi "fusese semnalizat prin panouri". Surparea falezei "era previzibilă", a declarat el, fără să explice de ce accesul pe plajă nu fusese interzis.

Accesul pe plaja situată la câţiva kilometri de centrul oraşului, a fost blocat de jandarmi. Un post medical şi o celulă de consiliere psihologică au fost instalate pe plajă, potrivit informaţiilor Protecţiei Civile.

Preşedintele portughez, Anibal Cavaco Silva, aflat în concediu la Algrave, s-a deplasat de urgenţă la faţa locului. Acesta va fi urmat de premierul Jose Socrates, care şi-a anulat toate întâlnirile, şi de ministrul de Interne, Rui Pereira.

Situată în centrul coastei Algrave, Albufeira, o staţiune balneară cu 30.000 de locuitori, este una dintre zonele turistice cele mai frecventate din Portugalia în timpul verii, în special de celebrităţi portugheze sau străine, cărora le datorează reputaţia de "Saint-Tropez portughez".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici